00 10 polițiști sunt cercetați acum în cazul celor doi tineri duși pe câmp și bătuți | Christian Sabbagh | Totul despre realitate!
septembrie 24, 2021

Persoana care are calitatea de martor(…)și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor

Așa a făcut și o polițistă de la secția 16, implicată într-un dosar de tortură și lipsire de libertate. Ca să scape de acuzații, polițista l-a denunțat pe iubitul ei, tot agent în cadrul secției 16, deși tânărul nu avea nicio legătură cu dosarul în cauză. După ce i-a fost instalată tehnică audio-video, de ofițerii de la DGA, aceasta i-a trimis un mesaj pe whatsapp iubitului și i-a cerut să vină în fața Poliției Capitalei. Acolo, l-a înregistrat ambiental.

La o săptămână după această întâlnire, mai exact în data de 14 mai, a.c.,  tânărul agent, C.N, de doar 21 de ani, avea să fie luat de acasă, dus la Parchet și pus sub acuzare. Concomitent, o altă percheziție avea loc la domiciliul lui Viorel Șeicaru, polițistul care în data de 1 septembrie 2020 era șef de tură la Secția 16 Poliție. Acestuia i-au fost confiscate telefoanele și calculatorul, în încercarea de a stabili o legătură între C.N. și polițista care a făcut denunțul la DGA. Așa se face că numărul polițiștilor cercetați în acest dosar a ajuns la 10.

Tânărul agent C.N. este cercetat acum pentru infracțiunea de “favorizarea infractorului”, în sensul că ar fi ținut legătura pe perioada cercetărilor, atât cu șeful de schimb, Viorel Șeicaru, cât și cu iubita lui.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *