iunie 18, 2021
News

17 percheziții la apropiați ai clanului Cămătarilor/VIDEO

Membrii grupării erau specializați în infracțiuni de șantaj, amenințări și violențe

Forțele speciale ale Poliției Române și Jandarmeriei au descins astăzi la mai multe adrese din București, Ilfov și Prahova, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de șantaj și abuz în serviciu. Printre cei anchetați se numără și un polițist.

În cauză s-a reținut faptul că, de la finele anului 2020 și până în prezent, pe raza municipiului București s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat ai cărui membri s-au specializat în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, constând în recuperarea unor sume de bani de la diverși agenți economici și persoane fizice, până la valoarea de 600.000 euro, prin utilizarea de amenințări si violențe.

În urma probatoriului administrat a mai rezultat faptul că, la data de 12.03.2021, la solicitarea unui membru al grupării, un agent de poliție a intervenit pe lângă un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere pentru a-l determina să nu aplice sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice a unui alt membru al grupării ce săvârșise o contravenție pentru care era obligatorie respectiva măsură.

La percheziții s-au găsit stupefiante, arme albe, precum și sume de bani. La sediul DIICOT – Structura Centrală, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 12 persoane.

Follow Me:

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *