Sursa: ANP

Ofițerii DGA Bacău l-au prins în flagrant pe un agent din Penitenciarul Bacău, asupra căruia s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și două infracțiuni de luare de mită, fiecare cu câte două acte materiale.

În luna martie 2018, agentul de penitenciar a promis unei martore, ruda unei persoane încarcerate, că va interveni pe lângă comisia care cerceta un incident din închisoare pentru a obține o decizie favorabilă. Pentru acest serviciu, agentul a cerut 200 euro, bani pe care i-a primit de la martoră în scara blocului unde acesta locuiește.

În ianuarie, inculpatul a solicitat, în mod direct, de la o altă persoana privată de libertate un cuptor cu microunde. Aparatul a fost primit de inculpat in zona unei autogări din mun. Bacău, de la o rudă a persoanei privată de libertate.

Același inculpat a mai pretins 600 de euro pentru acordarea unei permisii de 3 zile (preţul cerut fiind de 200 euro pentru fiecare zi de permisie). Banii au fost primiţi de concubina sa de la o rudă a persoanei private de libertate, in faţa scării blocului unde inculpatul locuieşte.

Agentul e acuzat că a mai cerut 1.000 euro pentru introducerea unui telefon mobil in Penitenciarul Bacău, banii urmând a fi primiţi de inculpat, prin intermediul unui martor pe 16 martie. La această dată, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 2.000 euro şi telefonul mobil la care s-au făcut referire anterior.

La percheziţiile domiciliare făcute acasă la acuzat, au fost găsite importante sume de bani şi produse de igienă (detergenţi, săpunuri, lame de ras etc.), despre care s-a reţinut că ar fi fost achiziţionate de către persoane private de libertate de la magazinul penitenciarului.

Agentul și concubina sa au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here