Așa cum spuneam în urmă cu doar câteva zile, internetul a devenit o scenă publică în care se proiectează cele mai ciudate, excentrice și dezgustătoare manifestări ale unor personaje care visează la celebritate din colțul lor de lume. Am văzut accidente, bătăi, femei terorizate și amenințate cu moartea în direct pe Facebook, și încă mai avem parte de surprize de acest gen, semn că imaginația și dorința de afirmare a marilor anonimi este nemărginită. 

Ceea ce am primit de la un cititor al site-ului nostru ieri este înspăimântător, dintr-un punct de vedere. Vedeți mai jos un film de mai bine de o oră în care câteva persoane se laudă în fața camerei cu arme și muniții suficiente pentru a declanșa o mică bătălie, și asta din ceea ce pare a fi sufrageria familiei. Spectacolul este pe cât de uluitor, pe atât de înfricoșător, când te gândești că oameni cu un asemenea comportament chiar au acces la arme de foc și muniție de război.

Nu știu încă identitatea celor care apar în filmare, și nici locația de unde s-a făcut transmisiunea, dar am informații că poliția română a început o anchetă în acest caz. Până la finalizarea cercetărilor, am decis să public imaginile, cu speranța că ele pot fi un semnal de alarmă și nu un subiect de amuzament sau admirație. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here