00 A fost pe punctul de a comite crima perfectă | Christian Sabbagh | Totul despre realitate!
septembrie 24, 2021

Și-a ucis soția, apoi și-a pus un căluș în gură, s-a legat la mâini și picioare, ca și cum ar fi fost victima unui jaf. Un ceas inteligent avea să-l dea pe mâna poliției. Nu vorbim de un criminal în serie, ci de un pilot de elicoptere grec. 

Caroline Crouch și pilotul grec Babis Anagnostopoulos s-au căsătorit în 2018. Anul trecut s-a născut primul lor copil, o fetiță.

Păreau atât de fericiți! Cine s-ar fi gândit că peste doar 3 ani, Babis Anagnostopoulos va deveni un criminal?

Apropiații spun că  în ultima perioadă certurile dintre cei doi erau la ordinea zilei. Pilotul era extrem de gelos și o controla mereu. Așa s-a întâmplat și în dimineața zilei de 11 mai.  După o ceartă aprinsă, Caroline a amenințat că îl părăsește.

Orbit de furie, bărbatul a luat o pernă și și-a sufocat soția. Apoi, cu mult calm, a distrus hard-ul camerelor de supraveghere, a ucis câinele familiei, s-a legat de mâini și de picioare. La câteva ore după crimă, Babis a sesizat poliția că în locuință a avut loc un jaf.

Pilotul grec le-a mai declarat anchetatorilor că soția a fost omorâtă și torturată, în fața fiicei lor, de niște hoți care le-au jefuit casa, în timp ce pe el l-au legat.

Jurnaliștilor le-a prezentat același scenariu

Babis Anagnostopoulos nu s-a sfiit să apară în fața camerelor de televiziune și să le relateze jurnaliștilor aceeași versiune. A fost atât de convingător încât publicul elen a început să-l compătimească.

Încă de la bun început, polițiștii greci au avut mari dubii cu privire la cele declarate de pilotul grec. Era considerat suspectul numărul 1, dar mai aveau nevoie și de probe. Când a fost făcută cercetarea la fața locului, asupra tinerei soții a fost gasit un smartwatch, care a fost dus și expertizat.

Acest ceas inteligent l-a dat de gol pe criminal!

Ceasul inteligent a monitorizat bătăile inimii femeii și a arătat că aceasta a murit cu mult timp înainte de presupusa oră la care ar fi intrat hoții în casă. Astfel că polițiștilor greci nu le-a mai rămas decât să verifice datele și de pe ceasul inteligent al pilotului. Anchetatorii au venit să-l ducă la audieri, sub pretextul de a recunoaște un suspect. Investigatorii mai aveau de făcut un singur lucru: să compare informațiile de pe ceasurile inteligente ale celor doi soți.  

Babis Anagnostopoulos a fost arestat pe loc. El și-a recunoscut fapta.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *