00 Campania de vaccinare cu mici de la Obor a avut un succes enorm. Am ajuns cunoscuți în toată lumea! Nu în sens pozitiv! | Christian Sabbagh | Totul despre realitate!
septembrie 24, 2021
News

Campania de vaccinare cu mici de la Obor a avut un succes enorm. Am ajuns cunoscuți în toată lumea! Nu în sens pozitiv!

Piața Obor, București. Lumea este adunată ca la bâlci. Micii sfârâie pe grătare, muzica orientală răsună în boxe, oamenii stau la coadă, ba la vaccinare, ba la ”barbeque”. Încercăm să înțelegem ce se întâmplă. După ce discutăm cu mai multe persoane, deslușim misterul. E vorba de o campanie de vaccinare promoțională: trei mici gratis pentru cei care se imunizează cu serurile Pfizer sau Johnson & Johnson. Vestea s-a răspândit rapid și astfel piața a devenit neîncăpătoare.

"Vino cu dovada vaccinării și primești gratuit 3 mici și două chifle"

O astfel de strategie, unică în felul ei și tipic românească, nu avea cum să treacă neobservată. Știrea a făcut înconjurul lumii, iar tot globul știe acum unde se situează Piața Obor. De exemplu, una dintre cele mai importante agenții de presă din lume, Reuters, scrie că bucureștenii s-au dus “să-și ia porția de mici”, amintind totuși că România “a ratat obiectivul de vaccinare de 5 milioane până în luna iunie”.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *