00 Colonel Florin Șinca: Poliția judiciară trebuie să rămână la Poliție, nu la Justiție! | Christian Sabbagh | Totul despre realitate!
septembrie 24, 2021

Colonelul (r.) Florin  Șinca este o emblemă a Poliției Române. Un ofițer care a știut mereu să pună punctul pe “i”. A activat vreme de 30 de ani în structuri ale SPP, Direcției Operațiuni Speciale și Oficiului Național pentru Protecția Martorilor din IGPR, pentru activitatea sa fiind decorat cu Emblema de merit ,,Știință și Creație’’ a MAI, ,,Placheta de Onoare” a Poliției Române, ,,Emblema de Onoare” a MAI. Este absolvent al studiilor postuniversitare în drept în cadrul Universității din București, master și doctor în istorie al aceleiași universități cu teza ,,Relații româno-austriece 1918-1938”. Este autorul a 21 de cărți de istorie. Dintre aceste, zece sunt despre poliție.

Poliția – câtă mai e în picioare, la datorie, le stă în gât...

Declarația ministrului justiției, Stelian Ion, care ține morțiș ca polițiștii judiciariști să ajungă în bătătura lui, adică să mute Poliția Judiciară de la poliție la justiție, mă determină să îmi spun punctul de vedere, pentru că, la cât sunt de bolșevizați și de porniți, vor da la noapte o OUG sau vor veni cu un proiect de lege, în toamnă. După gogomănia cu ,,masterul profesional” pentru civili la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, asta le întrece pe toate. Acum cinci ani, cât au fost la putere în cabinetul Cioloș, nu au făcut decât să întețească războiul româno-român, să șubrezeacă instituțiile și așa fac și acum. Ei lucrează, asmuțiți de ONG și alte entități, în contra țării, practiv vor haos și distrugerea instituțiilor. Poliția – câtă mai e în picioare, la datorie – le stă în gât. Ei fac experimente, dar dorința lor de căpătâi este de a demola, demoraliza, dezbina. Îmbracă intenția în poleială, vin cu promisiunea altei cariere, a banilor și cu asta socotesc că au rezolvat situația.

Colonelul (r.) FLORIN ȘINCA

Lasă fără poliție peste 4000 de comune și orașe, o să sune cetățeanul la 112 să vină procurorul de la zeci de kilometri?

Care sunt argumentele? Voi încerca, în grabă, să înșir câteva, păstrând altele pentru la toamnă. Mărturisesc că am purtat discuții cu câteva zeci de polițiști activi sau în rezervă, oameni scandalizați de idee.

Nu avem tradiție istorică, nu avem așa ceva verificat vreodată. ,,Poliția judiciară”  este o noțiune care nu include doar polițiștii de judiciar, adică cei din DIC, SIC, BIC. Punctual, sunt nominalizați polițiști de la rutieră, proximitate, economic, și miniștri de interne de la sate, adică posturile de poliție comunală. Ei au calitatea de polițist judiciar și lucrează în cauze penale aflate în lucru la Parchete.

Ce face ministrul acum? Lasă fără poliție peste 4000 de comune și orașe, o să sune cetățeanul la 112 să vină procurorul de la zeci de kilometri.

Nu poți sluji la doi stăpâni

În prezent, polițistul judiciarist, adică cel cu aviz de poliție judiciară (care presupune un spor la salariu) primește la final de an o apreciere de serviciu administrativă, de la șeful ierarhic, și alta, să-i zicem profesională, de la procuror. Care o dă, face sau nu presiuni, e obiectiv ori ba. E o struțo-cămilă. Este o dublă comandă păguboasă. Nu poți sluji la doi stăpâni, cum nu pot intra două săbii într-o teacă.

Cine va face pregătirea specifică polițistului, cea continuă, fără de care e un om mort? Procurorul? Să fim serioși! Cu cine va trage în poligon? Păi doar procurorii mai vechiuți au făcut armata, restul sunt complet habarniști, confundă linia de ochire cu linia de careu la 16 m și tr-istul cu apv-istul. Unii au tras cel mult la paint-ball sau la bâlci, iar polițistul fără pistol e ca nunta fără lăutari.

Toate comunicatele MAI vorbesc de ,,polițiștii sub coordonarea/supravegherea procurorului”...

De ce dă aviz un procuror pentru un polițist? Ce ascendent are, ce pregătire, care e motivația? Că toate comunicatele MAI, citite de fete cu buze țuguiate și făcute în noul limbaj de lemn, vorbesc de ,,polițiștii…., sub coordonarea/ supravegherea procurorului”. Argumentul că șeful ierarhic al polițistului se interesează de dosare, că face presiuni, nu stă în picioare decât foarte puțin. Polițistul are șef, bun, rău, ăsta e, există pârghii să fie cunoscut, apreciat, pedepsit, eliminat din sistem, deferit justiției: ierarhia, colegii, DGPI, DGA, CNP, avizul ORNISS etc. Să se consolideze Poliția Română astfel încât orice ingerință a șefului în dosar să fie eliminată.

În primul rând, la parchete nici pe departe nu ar fi suficienți procurori câți polițiști cu aviz de poliție judiciară sunt. Peste 20000.

Apoi, deși peste tot au grijă să lovească în polițiști, să-i ocărască, este evident că ministrul știe că va lua oameni calificați, profesioniști, oameni de teren, nu copii desculți, ageamii. Va primi truditori care să le facă lor munca, nu trântori.

Polițistul de judiciar e o personalitate, el construiește singur din nimic

Polițistul nu trebuie să ajungă ,,grefierul procurorului”, anexa lui?  Obedient, executant, doar pentru că va avea salariu motivant de la Ministerul Justiției? Banii nu sunt totul. De când eram la Operațiuni Speciale și la Protecția Martorilor, am cunoscut polițiști detașați la DNA, la tehnic, filaj, investigații, interceptări, la DIICOT, Parchetul Militar, Parchetul General, unde fac treabă de toată isprava, treaba aceea de furnică neobosită, și vorbim de structurile centrale, dar și de cele teritoriale. Bine, unii sunt doar argații procurorilor, împart citații, sunt dactilografe, fac cafeaua stăpânului. Păi polițistul de judiciar e o personalitate, el construiește singur din nimic, își folosește simțurile, experianța, flerul de gabor, nu e o anexă, o prelungire a procurorului. Momeala cu salariul comparativ cu al procurorului este darul otrăvit.

 Îmi scrie un reputat polițist, în activitate: ,,Poliția s-ar reduce la această componentă, polițistul de ordine publică ar rămâne practic un vardist de stradă și nimic mai mult. Ce colaborare ar mai exista, dacă acești polițiști, de ordine publică și de judiciar nu trag la aceeași caruță? Ce sa mai vorbesc de ce se întâmplă în mod practic atunci când sunt mai multe cazuri în derulare… Acum polițiștii se ajută între ei,  polițistul de ordine publică participă activ, la cald, la investigații atunci când se reclamă un caz ori în situația în care nu ar mai fi colegi, ce motivație ar mai avea polițistul de ordine publică să ajute polițistul judiciar? Nu mai vorbesc de resursa umană – de unde vor fi luati politistii judiciari? Ca sa fii un bun polițist de judiciar trebuie musai sa treci pe la  ordine publică, să dai o amendă, să te deplasezi la cazuri, să împaci oameni aflați în conflict, să participi la misiuni de menținere a ordinii publice, în felul asta ințelegi cum funcționează sistemul. Dacă ,,arzi” etapa asta nu știi, nu ai cum să înțelegi modul de gândire al cetățenilor certați cu legea.”

Omul legii ar deveni un fel de anexă a procurorului

Dacă ar trece la parchete, sunt câteva mii de gabori, ce vei spune după asta, că Parchetul cutare are o poliție a lui, specială? La atâtea poliții (locală, națională, de proximitate, a animalelor, a școlilor, de frontieră, a aerului), cetățeanul va ajunge tot mai nesigur și mai zăpăcit de atâtea forțe care se calcă pe bătături.

Am cunoscut judiciariști însurați cu munca, nu pițipoance masculine, loiali profesiei de vocație, monștri sacri, măcinați doar de ambiția muncii, de găsirea făptașului, de probarea activității infracționale, oameni cu o singură țintă: să bage hoțul la popreală! Oameni ca la 40-50 de ani. Cum să ajungă ei să fie evaluați/coordonați de un cruduleț de procuror de 26 de ani, ieșit de la o facultate cu examene ,,x” și ,,0”? Ar fi o anomalie.

La justiție, o spun fără ocol, polițistul se deprofesionalizează, îi dispar abilitățile, pentru că funcția creează organul și asta în timp, se fură, de la alții, mai bătrâni. Veteranii. Acum, de multe ori procurorul primește și RTUP de la polițist de-a gata și doar își asumă munca și-și pune semnătura. Procurorul are limitele sale, nu e Dumnezeu. Polițistul de judiciar devine un fel de anexă a procurorului, de aghiotant. Au nevoie de asta? Se vede că da, fostul avocat, acum ministru, poftește la așa ceva, că și în vremea comunistă procurorii primeau ordine de la partid și le dădeau mai departe.

Polițistul judiciarist e setat să fie căutător, scormonitor, să nu doarmă, să alerge, să facă diverse combinații, să recruteze sifoane...

Procurorii au limitele lor. Am cunoscut bazați, dar și proști-grămadă și, mai rău: infractori. Săriseră gardul instituției, clar. De altfel, am avut și condamnări. Am văzut procurori de DNA de un tupeu fără măsură. În 1948, cu ei la putere, erai la beci, cu bila de picior fără vreo vină! Alții nu făceau diferența dintre un martor protejat și unul amenințat, dar erau cu nasul pe sus, faultau ori violau legea, aveau boală pe gabori. S-au făcut dosare la comandă. Apoi au fost polițiști puși la tot felul de treburi personale ale procurorului: șofer, gardă personală, făcut hârtii aiurea, ori cumpărături personale. Un procuror are o leafă de trei ori cât un polițist și de multe ori face o treabă de trei ori mai puțin semnificativă ca un polițist.

Rolul polițistului judiciarist este mult mai complex și se referă nu numai la activitatea de umplere a dosarelor penale, la procedură penală, în esență, sub supravegherea unui procuror de caz. El e setat să fie căutător, scormonitor, să nu doarmă, să alerge, să facă diverse combinații, să recruteze sifoane, face muncă preventivă, face o groază de activități, la arme, la economic, la antidrog, la ordine publică, rutier ș.a., are în ADN să fie un cercetaș.

Fost discipol al lui Ceacanica: jertfa cea mai mare dintre poliţiştii ucişi la datorie au dat-o judiciariştii

În 1992, colonelul Gh.Preda, şeful Direcţiei Judiciare din IGP, cu 25 de ani vechime în profesia de miliţian şi 2 ani de poliţie, aprecia că jertfa cea mai mare dintre poliţiştii ucişi la datorie au dat-o judiciariştii (70%). Fusese discipolul lui D.Ceacanica, Costică Florea, Ion Negulescu, Cornel Leuce şi socotea drept ,,arme secrete’’ ale judiciarului pregătirea, flerul, intuiţia şi experienţa. Rezolvase 88% din cazurile (46367 de infracţiuni înregistrate) primelor 6 luni ale anului. Rata criminalităţii era de 574, mică, dacă era pe bune. 88% din infracţiunile judiciare fuseseră soluţionate. Se confiscaseră 233 kg argint şi 13 kg de aur, cantităţi foarte mari. Cu spărgătorii de case se lupta compartimentul condus de lt.-col. Noni Cornăţeanu, locţiitor al şefului Serviciului Judiciar de la Capitală. Avea destui: la pont, la ghici ori itinerant, primar sau recidivist, după un omor comis de un chinez, se spărsese, cred în premieră, locuinţa unui comerciant chinez şi se preferau casele îmbăgăţiţilor de după 1989: valutişti, privatizaţi, bişniţari, directori de întreprinderi şi uzine, plecaţi pe afară.

Un caz grav rezolvat de poliţiştii judiciarului de la Capitală a fost uciderea studentei la litere, Elena Nedelea de 23 de ani, la 6 octombrie 1998.

Nu procurorul a fost hotărâtor, ci gaborii ăia unsuroși, nespălați, jegoși, burtoși, așa cum a dat Dumnezeu, că perfecțiune e doar la El. Păi ucigaşul aborda discuţii pe teme de filosofie şi artă, iar pentru a-şi ascunde fapta, Alexandru Rădulescu (38 ani) i-a secţionat corpul şi l-a transportat cu mijloacele de transport în comun în două locuri din Bucureşti. A fost prins la trei săptămâni după comiterea crimei, iar în ultimul cuvânt rostit în faţa magistraţilor, nu s-a sfiit să ameninţe că oricum va ieşti din puşcărie şi se va răzbuna.

Judiciarul e ,,Regina poliției”

La poliție trebuie să fie polițistul, că d-aia îi zice polițist. La poliție el aduce valoare, informații, date concrete, adună probe, face muncă de teren, la firul ierbii, pe coclauri, pe stradă, în ghetou, pe frig, pe ploaie, unde procurorul nu intră de frică și de praful care i se pune pe pantofii de piele de șarpe! Că lui îi masează secretara ceafa. Oricât s-ar căzni, oricâtă carte ar stăpâni, procurorul rămâne tot impotent în fața unui judiciarist de clasă. Am întâlnit la Capitală judiciariști cum au fost și mai sunt: Antonescu, Guran, Tase, Galavan, Stoian,  Galavan, Pitulescu, Marinciu, Cristea, Șerban, Gavriș, Spirache și mi-e rușine că nu mi-i amintesc acum pe toți.

Judiciarul e ,,Regina poliției”. Jos pălăria în fața foștilor mei colegi!

Poliția fără poliție judiciară e amputată, impotentă,  nici nu știu cum s-o numesc și vă jur că aici nu e rezistența mea la schimbare, dar așa văd. Facem mutări de dragul de a ne afla în treabă?

Ministrul Justiției ar trebui să se consulte cu oameni responsabili

În 1994 generalul Ion Pitulescu a grupat totul din poliție în trei direcţii generale: Judiciară, Ordine Publică, Administrativ-Logistică. Se revenea la tradiția dinainte de 1944, din vremea mareșalului Antonescu.

În 2004 Direcția Judiciară a fost botezată Direcția Investigații Criminale. A fost aiurea, că la Direcția Economică i-au zis Direcția de Investigare a Criminalității Economice. În anul următor, ca statistică, dintre infracţiunile comise, 49% au fost de natură judiciară, 21% economico-financiară şi 30% de altă natură.

În Franța, Germania, Olanda, Poliția judiciară e la poliție. În Portugalia, parcă, sunt unii la procuratură.

Așa că, înainte de a mai veni cu așa solicitări, ministrul ar trebui să se consulte cu oameni responsabili, sindicate, organizații profesionale și să nu mai facă experimente păguboase pe seama unei profesii de bază a statului român.

Locul judiciarului a fost, este și va rămâne la Poliția Română.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *