iunie 20, 2021
Actualitate

Doi adolescenți care se sărutau, într-un parc din Ploiești, au fost amendați pentru că nu purtau mască

Întâmplarea a avut loc într-un parc din Ploiești, în urmă cu câteva zile. Tinerii stăteau pe o bancă și se sărutau, când au fost suprinși de un polițist local, care i-a și amendat.

Polițistul local i-a amedat pe cei doi tineri îndrăgostiți, cu câte 250 de lei, pentru că nu purtau masca de protecție corespunzător în spațiul public.

Mama băiatului de 16 ani s-a adresat redacției Observatorului Prahovean, povestindu-le întâmplarea și specificând că cei doi tineri aveau mască, însă în momentul în care s-au sărutat era “ținută sub bărbie”.

”Fiul meu se afla în parc, pe bancă, în compania unei fete. Cei doi se sărutau, iar în jurul lor nu se afla nimeni. Polițistul local a venit din spate pentru a-i putea surprinde pe cei doi, iar apoi i-a amendat. A scris în procesul verbal că băiatul meu a fost depistat în parcul de joacă pentru copii fără a purta mască de protecție. Mi se pare un abuz și o josnicie. Alte infracțiuni nu avea de constatat?” a fost mesajul femeii, conform Observatorulph.ro.

În replică, conducerea Poliției Locale Ploiești susține că agentul și-a făcut datoria, aplicând legea care sancționează lipsa măștii de protecție în spațiile publice.

Este adevărat că legea este lege, pentru fiecare cetățean și trebuie respectată, însă eu cred că polițistul respectiv putea totuși, să fie mai indulgent. Dragostea e frumoasă la orice vârstă și merită premiată, nu amendată!

Foto cu caracter ilustrativ

Follow Me:

Related Posts

  1. Din punct de vedere legal și-a facut datoria polițistul local!De regula tinerii nu respecta în primul rând bunul simt si cei 7 ani de acasa.S-au obisnuit așa datorită parintilor care prin ”ocrotirea” exagerată sunt în stare de orice pt copii.Exemplele le putem vedea în timpul scolilor , se îmbulzesc toti la intrarea in scoala si sunt in stare sa-i duca pana in banca si la 18 ani.Daca un profesor are o tonalitate mai ferma , multi copii se” simt ”intimidati sau maltratati iar parintii ii târăsc pe profesori prin salile de judecata sau plangeri catre toate institutiile statului. Progeniturile politicienilor de asemenea sunt ocrotiti de parinti , încât a facut în asa fel să slabească autoritatea politiei, nu care cumva sa fie atins intr-un fel sau altul de un politist.Dupa mine aceasta mamica incearca sa-si protejeze progenitura umblând la sentimentul uman pur si sincer” iubirea.Găsind un tertip in acest sens pentru scoaterea progeniturii basma curata.Astfel incurajand nerespectarea legii fie ea buna sau rea . Hai sa incalcam ca exista presa care atinge punctul sensibil si spiritul civic in nerespectarea acesteia.Asta-i România~!Cetăteanul trebuie sa stie ca nu politia, politia locala sau jandarmeria elaboreaza legi, ei vegheaza pentru respectarea ei, fie buna sau rea!Iar cetateanul sau mass-media trebuie sa sanctioneze politicul pt ca ei fac legile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *