00 Există lucruri frumoase și oameni pasionați de meseria lor! | Christian Sabbagh | Totul despre realitate!
septembrie 24, 2021

Mi-au plăcut întotdeauna acele persoane care și-au făcut meseria așa cum se cuvine. Cu profesionalism, cu ambiție, cu…pasiune! Îi admir și le doresc mult bine! Există meserii importante care implică riscuri și pricepere. Ele ne ajută și ne apără mult mai bine decât societatea și oamenii în sine.

Pentru că este de actualitate subiectul pericolului de pe șoselele țării noastre, care crește exponențial de la o zi la alta și pentru că sunt convins că o să vă placă această poveste, vă invit să citiți …ceva frumos.

Este vorba despre o minunată poveste a unui om deosebit care… și-a dedicat viața pentru binele oamenilor. Numele lui: Valer Kovacs, un polițist erou, lider al sindicatului din Poliție S.N.P.R. DECUS  – Biroul Județean Timiș. A avut nenumărate luări de poziție în favoarea colegilor săi și nu de puține ori a arătat neajunsurile din sistem. Pentru curajul său de a spune lucrurilor pe nume, Kovacs a fost dat afară din poliție, dar  reangajat, opt zile mai târziu, ca urmare a presiunii publice.

“Am inceput seara frumos. Am avut deosebita plăcere și onoare de a fi anunțat de către conducatori auto ce veneau din sens opus cu flash-uri, despre existența unui radar.

Deci, am redus imediat viteza sa nu încalc legea. Le-am mulțumit șoferilor in cauză și le-am dat câte un” like”.

Mai târziu, in noapte am ieșit la “vânătoare” de avioane pe 4 roți. Nu am suspendat permise, nu am aplicat amenzi, am făcut doar muncă de prevenire a accidentelor rutiere.

Îi vedeam în oglinda retrovizoare cum veneau lansați undeva in jur de 170km/h și simțeam  imediat gustul cărnii din frigider. S-a umplut repede.

Le-am oferit multe mesaje cu “reduceți viteza”. 

Nu s-au bucurat deloc când m-au văzut. Au rămas profund dezamăgiți că au fost nevoiți să reducă viteza la 130-140km/h pe timp de noapte.

Consider că este o viteza rezonabilă de deplasare în care ai șanse să oprești in siguranță în cazul unui eveniment rutier.

La un moment dat aveam senzația că ma urmărește un OZN. Când a trecut de mine am văzut că avea stopuri ca la o farfurie zburătoare.

Nici marțianul de la volan nu s-a bucurat că a fost nevoit să reducă viteza. Și uite așa, am reușit să mențin un climat de siguranță pe tronsonul de autostradă unde des întâlnești “avioane pe roti.”

Mi-am făcut și un prieten, o lăcustă, ce nu mai vroia să se desprindă de pe costumul meu. Aveam senzația că vrea să vină cu mine in patrulare.

La finalul misiunii am avut satisfacția de a putea spune tuturor că a fost o misiune îndeplinită cu succes, cu zero victime omenești, am obținut un parbriz plin cu țânțari și gâze.

Chiar daca ma înjurați, prefer așa, decât să va văd în alte condiții la accidente să fac măsurători.

Mie nu îmi crește salariul dacă adun toate permisele de pe șosele și nici dacă vin cu o roabă de amenzi. Pentru mine este important să rămâneți în viață.  Misiunea mea principala sunteți voi, să ajungeți cu bine la destinație, eu sunt in slujba cetățenilor.

Aveți grijă de voi și respectați viața.”

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *