mai 15, 2021
Editorial

“Femeile pălmuite sau bătute de soții lor ar trebui să aștepte dimineața pentru a face o plângere”. Și ne mai mirăm cum s-a petrecut tragedia din Onești?!

După ce aseară am scris câteva rânduri referitoare la cazul din Onești, cu cei doi muncitori uciși “sub nasul” polițiștilor, astăzi vin iar să-mi spun oful în fața dumneavoastră.

Am primit foarte multe reacții la articolul de ieri, referitor la cazul din Onești. Printre ele și mesaje de la persoane cu experiență în intervenții asemănătoare celei de ieri.

Unii spun că exagerez, că nu cunosc multe detalii, că procedurile nu sunt chiar așa de simple. Alții, chiar dacă nu își pot asuma oficial un punct de vedere, îmi dau dreptate.

Sincer, nu mă interesează prea mult părerea altora. Știu doar că doi oameni nevinovați au murit, singura lor speranță fiind că Poliția și Statul Român îi va salva. Că doar asta e treaba lor în situații de genul ăsta, nu?!

Cazul nu este unul singular și nu are treabă doar cu județul Bacău. Sistemul funcționează la fel în toată țara.

Însă nu pot să nu fac legătura între situația de față și declarațiile șefului de Poliție din Bacău, din urmă cu aproximativ doi ani.

”112 este folosit pentru rezolvarea unor probleme urgente, care nu suferă amânare.

Dar, dacă la ora 12 jumate, se ceartă soțul cu soția și din greșeală sau cu intenție, îi dă o palmă și pe urmă se liniștesc apele, domne, vino că mi-a dat o palmă.

Dar el ce face, s-a liniștit, nu mai face nimic, a fost doar așa, o trecere. Nu înseamnă că acolo trebuie să vină un polițist, că nu poate să facă nimic. Doar atât: să se ducă să constate ce putea să constate și a doua zi dimineață.”

Concluzia dumnealui a fost că femeile bătute de soții lor în miez de noapte, ar trebui să aștepte până dimineața pentru a face o plângere la Poliție.

E drept, sunt cazuri “fericite” în care bătaia se oprește la timp, ca să zicem așa, dar se întâmplă uneori să se ajungă la adevărate tragedii.

Aștept cu mare interes un comunicat al Poliției prin care să ni se transmită cum anume a decurs operațiunea de salvare a celor doi bărbați din Onești.

E foarte probabil să fie detalii pe care noi nu le știm, însă, din punctul meu de vedere, se puteau face multe lucruri pentru a le salva viețile celor doi.

„O coordonare făcută în niște pași corecți, făcuți cu cap, adaptați din mers situației, se putea rezuma la un simplu uz al armamentului din dotare”, îmi spune un expert în astfel de intervenții.

Din alte surse competente și capabile, pentru că da, mai sunt și astfel de oameni care poartă uniforma cu cinste, aflu că “nu e chiar ușor să vorbim despre folosirea unui armament special de tip AKM cu lunetă.  Nici coborârea în rapel nu putea fi făcută”.

De ce? Simplu, pentru că nu există dotările și nici pregătirile necesare pentru aceste două variante.

De ce încerc să aflu mai multe lucruri, de-aia rămân mai șocat de ceea ce se întâmplă în întreg sistemul nostru.

Tot astăzi mi s-au mai spus câteva vorbe care mi se plimbă prin cap și pe care mi-e greu să le accept.

“Nu e simplu să fii polițist. Nu e ușor să folosești o armă pentru a trage într-un om, nici chiar într-o situație ca aceasta. Una e să tragi într-o țintă din poligon, alta e să tragi într-un om.

Cine lucrează în domeniu știe câte complicații apar după folosirea armei din dotare. În multe dintre cazuri riști să schimbi uniforma de polițist cu cea cu dungi, de pușcărie. Nu e chiar așa simplu, cum credeți voi!”.

Și uite așa, cei care ar trebui să ne salveze viețile în cazuri grave, aleg să rămână neclintiți de teamă că sistemul și procedurile tâmpite ar putea să le ia locul de muncă sau chiar libertatea.

Ați văzut vreun polițist care sa se delimiteze public de aceste afirmații? Eu nu!

Follow Me:

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *