Germania/Suspect căutat cu elicoptere după ce a dezarmat patru polițiști și s-a ascuns în pădure

Distribuie articolul:

Operațiuni de amploare au loc în sud-vestul Germaniei, unde sute de poliţişti scotocesc o pădure deasă din Oppenau, în căutarea unui fugar înarmat până în dinți. Autoritățile au avertizat locuitorii din zonă să rămână acasă și să nu ia pe nimeni la autostop. Fotografia suspectului a fost dată publicității. Acesta se numește Yves Rausch, în vârstă de 31 de ani, un cunoscut al forțelor de ordine pentru infracțiunile anterioare, inclusiv deținere ilegală de arme de foc.

Sprijinite de elicoptere şi de câini, forţele speciale, care folosesc şi camere termice, încearcă de duminică să pună mâna pe fugar. Ba chiar au fost la un pas să-l captureze. Alertată de un martor, o patrulă a încercat să-l prindă, într-un adăpost improvizat în care fusese văzut.

În timpul controlului, el a scos deodată un pistol, i-a ameninţat pe poliţişti, i-a făcut să pună jos pistoalele, armele lor de serviciu. Apoi a fugit în pădure“, a relatat Yannick Hilger, purtător de cuvânt al poliţiei din Oppenau. El “i-a ameninţat pe agenţi, care nu au avut timpul să reacţioneze“, potrivit poliţiei, care susţine că bărbatul a fugit “probabil” cu patru arme de serviciu.
Anchetatorii cred că fugarul se deplasează pe jos, dar perimetrul de căutare, o pădure deasă, oferă numeroase ascunzători potenţiale.

Orice persoană care îl întâlneşte pe suspect trebuie să rămână la distanţă. Bărbatul este într-o stare de suferinţă mentală”, a avertizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Oppenau, din landul Baden-Wurttemberg. Grădiniţele şi piscinele în aer liber au fost închise cu titlu de precauţie de municipalitatea din Oppenau, care evocă o “situaţie periculoasă”. Plimbările în pădure şi activităţile în aer liber au fost de asemenea interzise, iar survolurile aeriene ale regiunii sunt suspendate.

Yves Rausch a avut mereu slujbe temporare, precum paznic pe un teren de golf sau la gară. “În urmă cu un an trăia într-un apartament de deasupra unui hostel, dar a fost dat afară pentru că nu-şi plătea chiria“, a declarat un fost vecin pentru cotidianul Bild. “Arme, muniţie şi bidoane cu benzină ar fi fost descoperite în apartament la momentul respectiv“, a mai spus acest martor, precizând că bărbatul avea chiar “un mic stand de tir în podul casei”. Yves Rausch a trăit apoi în maşină, înainte de a se instala într-o colibă improvizată la liziera pădurii.

Distribuie articolul