iunie 18, 2021
Counterterrorism

Luare de ostatici în vestul Ucrainei. Atacatorul a tras mai multe focuri de arme și a folosit explozibil!

Mai multe focuri de armă s-au auzit dimineață, în jurul orei locale 9.25 a.m, în centrul orașului Luțk, aflat la 400 km distanță de Kiev. Un individ care avea asupra lui o armă automată și materiale explozive, a luat ostatici 20 de călători care circulau într-un autobuz. La scurt timp, el a transmis prin telefon că se va detona, dacă nu-i vor fi îndeplinite revendicările.

Atacatorul a înaintat o serie de solicitări absurde, una dintre ele fiind aceea ca oficialii ucrainieni să se filmeze în timp ce „recunosc” că sunt „teroriști în justiție”. La fața locului au fost trimise brigăzile antiteroriste. Zona a fost încercuită de dispozitivele forțelor speciale, iar oamenii din Luțk au fost avertizați să evite zona.

Maksim Krivosh posta deseori pe rețelele de socializare asemenea imagini

Poliția l-a identificat rapid pe atacator. El se numește Maksim Krivosh, un ucrainean născut în Rusia. A fost condamnat de două ori pentru mai multe înfracțiuni, precum furt, fraudă și deținere ilegală de arme. Potrivit autorităților, Krivosh era un frustrat care își manifesta deseori nemulțumirile pe paginile de socializare.

Atacatorul a tras mai multe gloanțe în direcția forțelor antiteroriste

După 12 ore de negocieri, timp în care Maksim Krivosh a tras mai multe rafale de armă automată și chiar a aruncat o grenadă în direcția unei mașini blindate, s-a predate forțelor antiteroriste. Nu au fost înregistrate victime!

Follow Me:

Related Posts