00 Maramureș: Grupare acuzată de sclavie! | Christian Sabbagh | Totul despre realitate!
septembrie 24, 2021

Polițiștii de la combaterea criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Maramureș, au efectuat în Bozânta Mică două percheziţii domiciliare. Mai multe victime ale traficului de persoane au fost salvate. Traficanții erau specializați în răpirea de persoane cu handicap și fără adăpost. Victimele erau înfometate, bătute și exploatate până la epuizare, la o fermă din zonă!

Gruparea era compusă din 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 şi 56 de ani. Ei sunt acuzați de trafic de persoane și constituire a unui grup infracţional organizat.

În fapt, membrii grupării ar fi recrutat, începând cu anul trecut, mai mulţi bărbaţi din diferite zone alte ţării (din gări, autogări, etc.), pe care i-ar fi determinat să presteze diverse munci în agricultură, sub promisiunea oferirii de cazare, masă şi salarii.

Ulterior, victimele ar fi fost cazate la domiciliile acestora, în condiţii improprii, cu o singură masă pe zi, nu ar fi fost plătiţi pentru munca prestată în beneficiul membrilor grupării la gospodăriile proprii sau ale altor persoane, şi nu li s-ar fi permis să plece, folosindu-se în acest sens de ameninţări şi acte de violenţă.

Related Posts