iunie 20, 2021
News

Mașinile de lux ale unui român acuzat de fraude informatice în SUA, confiscate de DIICOT

Procurorii DIICOT și ofițerii de la Crimă Organizată au efectuat un număr de 8 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În cauză s-a reținut faptul că, în luna octombrie 2020, autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii au trimis în judecată membrii unei grupări infracționale organizate, din care făcea parte și un cetățean român, grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice, respectiv operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetările efectuate de către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii a rezultat faptul că, în perioada martie 2019 – iunie 2020, cetățeanul român împreună cu ceilalți membri ai grupării au desfășurat activități de montare de dispozitive de skimming la ATM-uri de pe raza orașului Miami Beach, extragerea datelor aferente cardurilor bancare, falsificarea instrumentelor de plată și retragerea frauduloasă a sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate – se arată în comunicatul DIICOT.

O parte din sumele de bani astfel obținute au fost transferate de către suspect pe teritoriul României, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 5 autoturisme, cu o valoare de aproximativ 840.000 de euro, ce vor fi predate Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, precum și 15 telefoane mobile, 3 laptop-uri, o tabletă, 3 carduri bancare, 3 carduri de memorie, 2 cartele SIM, 7 stick-uri de memorie, 2 HDD-uri, mai multe înscrisuri și mai multe sume de bani.

La sediul DIICOT au fost audiate 15 persoane.

 

Follow Me:

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *