Poliția suplimentează numărul forțelor de ordine

Urmare a ordinului conducerii MAI, începând cu ora 17.00, la nivel național, vor acționa suplimentar fata de dispozitivul curent, 154 de grupe (constituite din 4-10 membri), efective din cadrul :

– Serviciului pentru Intervenții și Actiuni Speciale al Politiei Romane – 4 grupe;

– Serviciilor pentru Acțiuni Speciale ale fiecărui  județ, cu câte 2 grupe;

– Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, cu 18 grupe;

– Direcției Generale de Jandarmi a Municpiului București, cu 12 grupe;

– celor 8 Grupări Mobile de Jandarmi, cu câte 4 grupe.”, se arată într-un comunicat al ministerului de Interne.

Distribuie articolul:

Polițiștii și jandarmii vor fi alocați în zonele unde au fost ciocniri violente între forțele de ordine și comunități de persoane

Totodată, în zona municipiului București și județelor Ilfov, Ialomița, Prahova, Argeș, Teleorman, Giurgiu și Călărași, vor acționa două elicoptere, care vor survola zonele de interes și vor sprijini dispozitivele de la sol cu imagini de ansamblu. Astfel, de la ora 19, cartierul Rahova din București, dar și alte zone din Capitală vor fi supravegheate din elicopter.

Luptele de stradă au avut loc în prima zi de Paște, în cartiere mărginașe, rău famate, din București, Săcele și Ploiești. Polițiștii și jandarmii au fost nevoiți să intervină cu armamentul din dotare, iar în Săcele, județul Brașov, polițiștii au fost nevoiți să se retragă și să aștepte întăriri, după ce au picat în mijlocul unui conflict violent între vecini. Aproape la fel cum s-a întâmplat la Hunedoara, unde primele echipaje au fost depășite numeric și au preferat să se replieze.

Distribuie articolul