iunie 18, 2021
Actualitate

Povestea lui Ionel, crescut într-un orfelinat al groazei și ajuns director de școală – VIDEO

În urmă cu 36 de ani, Ionel a fost declarat mort la naştere de mama lui. Povestea emoționantă a tânărului crescut într-un orfelinat, ajuns azi director de școală și un om extraordinar, este un model pentru noi toți.

Ionel Petrea este un exemplu de ambiție, bunătate, inteligență și putere!

Povestea lui s-a făcut și mai mult auzită după ce acesta a participat la show-ul culinar “Chefi la cuțite”, în 2018.

Ionel s-a născut în decembrie 1985, într-o comună din Timiș. Mama lui, contabilă la Gostat pe vremea aceea, l-a abandonat în maternitate, astfel că Ionel  a ajuns într-un orfelinat, iar mai apoi într-un centru de plasament din Lugoj, până la vârsta de 18 ani.

Orfelinatul în care a crescut a fost subiectul unui documentar, din cauza condițiilor înfiorătoare în care erau ținuți copiii: “”Stăteam câte 200 în cameră. Băile erau mari și ne spălau într-o singură vană câte 10-15 copii odată. În dormitoare eram câte 50, dormeam câte 3 în pat”, povestește Ionel.

Cea mai mare durere a lui Ionel a fost că mama lui l-a declarat mort la naștere şi că nici până în ziua de astăzi nu a vrut să-l recunoască, deşi o întâlnea aproape zilnic pe străzile din Făget.

A realizat că şcoala e singura lui şansă să supravieţuiască și să facă ceva bun în viața asta.  A fost mereu printre premianţi, până a terminat liceul, apoi a urmat Facultatea de Economie a Universităţii de Vest şi Facultatea de Asistență Socială din Arad.

A început să muncească încă din timpul facultăţii și în ultimul an a primit un loc de suplinitor la Colegiul Economic din Timişoara.

Ionel a reușit să câștige respectul și aprecierea tuturor celor din jurul lui, fiind chiar premiat de Casa Regală a României și avansat în funcția de director al școlii în care preda.

Vorbele lui sunt pline de emoție și cred că ajung la sufletul oricărui om. Vă invit să îi vizionați povestea!

Sursa text Cancan, foto Ziare.com, video a7tv.ro

Follow Me:

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *