Răfuială cu săbii și cuțite la Târgu Jiu

Foto: Gorjeanul.ro

Distribuie articolul:

Mai mulți indivizi înarmaţi cu săbii şi cuţite au intrat cu forţa în curtea unor rivali din Târgu-Jiu. Gorjeanul.ro scrie că grupul atacatorilor era condus de un interlop cunoscut pe plan local drept “Sandokan”. Cei vizați de reglarea de conturi au sunat la poliție, iar mai multe echipaje au încercuit rapid zona.

Forţele de ordine au constatat că cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, din comuna Bărbăteşti şi oraşul Târgu Jiu, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinţei unui bărbat de 47 de ani, din Târgu Jiu, unde, în urma unui conflict spontan privind vânzarea-cumpărarea unei maşini, cei cinci l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă pe bărbatul de 47 de ani şi familia sa.

De asemenea, în timpul conflictului, unul dintre cei cinci bărbaţi, în vârstă de 35 de ani, i-a distrus victimei un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de 3.000 lei.

Toţi cei implicaţi au fost duşi la sediul poliţiei pentru audieri, iar poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru violare de domiciliu, ameninţare şi distrugere.

Distribuie articolul