The Shadow

Aveam stabilită încă de aseară o întâlnire cu o sursă umană, cum este numită în limbajul de specialitate. Urma să-mi dea o informație în legătură cu o rețea de traficanți de droguri, care acționează în București. Era puțin ciudată insistența cu care sursa îmi cerea întâlnirea. Obținuse numărul meu de telefon de la o persoană pe care nu o cunoscusem în viața mea, iar acest lucru dădea de banuit.

Prima oră a dimineții m-a găsit gata echipat. Mi-am scos din rastel pistolul, am verificat cartușele. Glock-ul l-am așezat la spate.  Am ieșit pe ușă convins că era începutul unei zile pline de suspans și adrenalină! Întâlnirea fusese programată la ora 10,45, undeva în vecinătatea coloanelor de la Romană. Trebuia să străbat jumătate de București, dar merita efortul!  Putea fi o informație utilă, sau la fel de bine, o cursă întinsă.

În drumul spre Piața Romană, chiar în intersecția de la Universitate, blocaj! Este o zi ploioasă, mohorâtă. O scurtă privire la ceasul din bordul mașinii, m-a liniștit. Mai aveam un sfert de oră la dispoziție pentru a verifica zona. Am început să privesc de jur împrejur, prin parbrizul mașinii.  Un adevărat  furnicar. Oameni  care se grabesc nervoși spre ceea ce înseamnă înca o zi din viață. La fața buhăită a cerșetorului din colț sau la tocurile de 5 centimetri ale unei studente grăbite. La mânuța copilului, cu mers impleticit din dreapta mea, incleștată în palma grea a tatălui. Tresar! Îmi amintesc de Yasmine! Atunci, abia atunci, am sărit ca ars.

Trebuia sa fiu la o serbare dedicată tăticilor. Fără să stau mult pe gânduri, m-am strecurat printre mașinile din față și, la primul scuar, am întors botul mașinii. În timp ce stăteam în ambuteiaj, recuperând încet doar cateva sute de metri din drumul spre grădinița, mă rugam să nu întârzii nici măcar o secundă. Mă mai rugam ca Yasmine să mă ierte. Fusesem la un pas să comit, o mare greșeală. Îmi imaginam cum zeci de copii stăteau în brațele taților, auzeam parcă acele glasuri peltice, țipând de bucurie. Într-un colț, Yasmine! Singură! Fără tatăl ei! Cu un început de tristețe în priviri și lacrimi prelingându-se din colțul irișilor săi mari!

Cinci minute mai târziu, când am ajuns, lac de transpirație, la ușa grădiniței, mi-am strâns copilul la piept. Așa cum o fac toți tații. M-am lăsat vreme de o jumătate de oră acaparat de inocența și puritatea copiilor. La sute de metrii distanță, alte familii trăiesc adevarate drame. Își văd copii cum mor lent, nenorociți de acel praf blestemat căruia i-au căzut pradă. 

Continuarea, în curând. “The Shadow”, roman de ficțiune, varianta românească !

Distribuie articolul