iulie 28, 2021

Operațiune contra-cronometru în seara de miercuri, 24 februarie, în apropiere de orașul Buhuși. Un apel 112 anunța că pe un pod feroviar este un bărbat care încearcă să se sinucidă.

Imediat, la fața locului au fost direcționați doi polițiști care au constatat că pe pod se afla un bărbat care amenința că își taie gâtul cu un cuțit și se aruncă în apă sau în fața trenului, pentru că tocmai fusese concediat.

Potrivit Europol, agentul de poliție Sabin Ionescu, cu tact, calm, cu profesionalism și hotărâre, ajutat și de un martor ocular, au reușit să-l convingă să nu-și curme viața.

Imediat după ce au ajuns într-o zonă sigură, în perimetrul în care se aflase, cu doar câteva minute înainte sinucigașul, un tren a trecut în mare viteză.

O ambulanță a sosit la fața locului, echipajul medical i-a făcut un prim consult, după care bărbatul a fost transportat la spital.

Conform postării Europol, Sabin nu este la prima faptă de acest gen. În urmă cu doi ani același el a mai salvat viața unui om.

“La ușa lui a bătut un bărbat care l-a rugat să-l ajute. Avea o tăietura la o mână. Polițistul i-a aplicat un garou improvizat dintr-o șosetă. Uitându-se mai atent a observat sânge și în zona gâtului. Când i-a dat haina într-o parte sângele a țâșnit din rană. I-a aplicat imediat o compresă sterilă iar până la sosirea ambulanței, chemată tot de el, a avut grijă să-i oprească sângerările. Bărbatul trăiește și se bucură de viața pe care o duce… pe străzi!”

Follow Me:

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *