VIDEO/Grupare de șantajiști prinsă în flagrant la Lugoj. Interlopii erau deosebit de violenți, iar de teamă victimele nu îndrăzneau să facă denunțuri!

Un flagrant al polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Lugoj și al celor din gruparea mobilă SAS Timiș realizat ca la carte

O grupare de sportivi care a șantajat mai mulți tineri, a fost anihilată de polițiștii din Lugoj. Anchetatorii susțin că au existat foarte multe asemenea cazuri, însă victimele  au refuzat să depună plângeri, iar atunci când au făcut-o, și-au retras declarațiile, de teama unor viitoare vendete. Gruparea „Sportivilor” din Lugoj era monitorizată de mai multe luni, unii dintre interlopi fiind cunoscuți în oraș ca persoane violente și chiar cu legături în lumea politică.

La data de 15.08.2020, orele 13.00 lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale Lugoj, cu sprijinul grupării mobile SAS Timiș au procedat la depistarea în flagrant a unui bărbat de 34 de ani din localitatea Hodoș, comuna Darova, jud. Timiș. Asupra acestuia a fost găsită suma de 1000 euro, sumă ce îi fusese remisă cu puțin timp în urmă de persoana vătămată, prin constrângere. Cu ocazia administrării probatoriului, s-a stabilit că la constrângerea victimei au participat și doi bărbați în vârstă de 36, respectiv 23 de ani.

S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul în vârstă de 34 ani din Lugoj, pentru infracțiunea de șantaj și față de cei doi bărbați, de 36 si 23 ani din Lugoj, pentru complicitate la infracțiunea de șantaj. Față de cele 3 persoane s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca la 16.08.2020 să fie prezentați Parchetului Lugoj cu propunere de arestare.

Imagini de la flagrant

Distribuie articolul

Christian Sabbagh